Problema
Un perete proaspăt tencuit nu este, de regulă, pregătit pentru zugrăvire. Tencuiala de bază are o suprafață relativ brută, cu asperități, urme de aplicare și diferențe locale de absorbție. Dacă vopseaua este aplicată direct peste aceasta, culoarea poate fi absorbită neuniform, iar defectele suprafeței rămân vizibile.
Rezultatul poate arăta mai degrabă ca un perete neterminat decât ca o suprafață rustică realizată intenționat.
Problema este și mai evidentă în cazul tencuielilor naturale preparate direct pe șantier, în special atunci când materiile prime sunt procurate local și nu au o granulație controlată. Nisipul, fibrele sau celelalte componente pot avea dimensiuni variabile, ceea ce face dificilă obținerea unei texturi finale uniforme.
De ce se întâmplă acest lucru
Tencuiala de bază și vopseaua îndeplinesc funcții diferite, iar între ele este necesar un strat de finisaj.
Tencuiala are, în principal, rolul de a acoperi zidăria, a corecta diferențele de nivel, a umple golurile și neregularitățile, a asigura planeitatea generală a peretelui și a forma stratul mineral de bază al sistemului. Se aplică, în mod obișnuit, în straturi cu grosimi de câțiva milimetri sau chiar centimetri, motiv pentru care conține granule suficient de mari pentru a permite încărcarea în grosime — o compoziție care nu este optimizată pentru obținerea directă a unei suprafețe fine și uniforme.
Vopseaua are rolul de a asigura culoarea și aspectul cromatic final al peretelui. Stratul de vopsea este însă foarte subțire, de ordinul sutelor de microni: urmărește forma suportului și nu poate acoperi asperitățile, golurile, denivelările sau lipsa unei texturi uniforme.
Prin urmare, vopseaua nu poate înlocui stratul de finisaj.



