Tencuieli și finisaje naturale, dezvoltate și produse în România
Sistemul Caminota cuprinde trei produse certificate și 100% naturale pentru tencuirea și finisarea pereților: Caminota Tencuială cu Paie, Caminota Finisaj Rustic și vopseaua de var. Gama include și soluții pentru lucrări specifice: Caminota Sus, pentru tavane, și Caminota IzoBârne, pentru umplerea golurilor dintre bârnele caselor vechi din lemn.
Materialele sunt potrivite atât pentru construcția caselor noi, cât și pentru restaurarea sau reparații la case tradiționale. Se pot folosi pe pereți din cărămidă, BCA, chirpici, paiantă, lut, lemn, paie sau cânepă cu var (hempcrete).
Caminota deține Agrement Tehnic și certificat ISO 9001, iar mortarele de argilă respectă standardul german DIN 18947, clasa SII.
Caminota face casă bună cu
Case tradiționale
Sistemul Caminota soluția recomandată de specialiști pentru renovarea caselor vechi, cu pereți din chirpici, paiantă, lut, bârne din lemn sau cărămidă.
Case moderne
Sistemul Caminota este o soluție ecologică, sănătoasă și certificată pentru finisarea pereților caselor moderne din zidărie de cărămidă cu goluri, BCA, lemn, panouri, hempcrete samd.
Caminota pentru oameni și case
Pentru oameni
Oferă un climat plăcut
Argila absorbe excesul de umiditate, precum și substanțele organice volatile din aerul din casă. Astfel, Caminota oferă un climat plăcut și sănătos, fără mucegai sau alți dăunători.
Ocrotește natura
Caminota este produsă 100% din materiale naturale și locale și nu conține deloc ciment. Astfel amprenta de carbon a unui sac de Caminota este de zeci de ori mai mică decât tencuiala convențională.
Este ușor de aplicat
Materialele sunt prietenoase cu omul, adică pot fi aplicate cu ușurință de orice “nemeseriaș”/amator. Orice greșeală se repară cu apă, iată o propoziție de ținut minte.
Pentru case
Lasă pereții să respire
Casele inspiră atunci când pereții respiră. Caminota este permeabilă, adică permite trecerea vaporilor prin materiale, astfel că își dă aportul la evitarea apariției condensului.
Ocrotește casa
Datorită relației speciale dintre argilă și apă, Caminota reglează umiditatea dinăuntrul pereților. Așa se face că elementele structurale, îndeosebi cele din lemn, sunt în siguranță.
Întreține siguranța
În cazul în care apar infiltrații de apă sau probleme structurale, Caminota ne poate indica acest lucru. Astfel, se poate interveni repede, cât pagubele sunt mici și cu bani mai puțini.
Misiune
Misiunea sau menirea noastră este de a pune umărul la “transhumanța” societății spre sustenabilitate, unde sustenabilitate = utilizarea responsabilă a resurselor naturale fără a conduce la epuizarea acestora sau la degradarea mediului înconjurător pentru generațiile care urmează.
Cum? Creând și punând la dispoziția creației (a se citi casei) tale produse manufăcute din natură, prietenoase cu mediul, dar și cu bugetul. Sistemul Caminota este compus din produse naturale, ecologice și locale, a căror producție necesită un consum de energie de zeci de ori mai mic decât materialele pe bază de ciment.
Parteneri